Ateneul Român ocupă terenul fostei proprietăți a familiei Văcărescu, unde se afla o biserică ctitorită de generalul Mihai Cantacuzino și, mai târziu, Grădina Episcopiei, amenajată în 1872 și integrată ulterior în complex. Construcția clădirii a început în 1886 după planurile arhitectului francez Albert Galleron, pe fundațiile unui circ neterminat.[1]
Ridicarea edificiului a fost posibilă printr-o subscripție publică inițiată de naturalistul Constantin Esarcu, fondatorul Societății Ateneul Român, care a lansat apelul celebru „Dați un leu pentru Ateneu!”. În acest scop s-a organizat o loterie națională cu aproximativ 500.000 de bilete, iar contribuția publică a transformat proiectul într-un exemplu de solidaritate și afirmare a conștiinței culturale naționale.[2]
Din punct de vedere arhitectural, Ateneul aparține stilului neoclasic, inspirându-se din modele celebre ale Antichității și Renașterii, precum Tempietto, Parthenon-ul sau Pantheon-ul, combinând aceste influențe cu elemente decorative baroce și renascentiste. Edificiul impresionează prin peristilul cu șase coloane ionice, cupola bogat decorată și fațadele echilibrate.[3]
Interiorul cuprinde Rotonda Ateneului, scări monumentale din marmură, sala de concerte cu loji circulare și spații pentru expoziții și bibliotecă. Fresca lui Costin Petrescu din sala principală ilustrează momente importante din istoria românilor. Ateneul a găzduit numeroase concerte, conferințe și evenimente culturale, iar în 1919 a avut loc prima ședință a Parlamentului României Mari. La parter funcționa Pinacoteca Statului, fondată în 1895, care reunea lucrări ale unor artiști români și străini, consolidând rolul cultural și simbolic al instituției.[4]
[1] Ibidem. p.49.
[2] https://www.istorie-pe-scurt.ro/istoria-ateneului-roman-dati-un-leu-pentru-ateneu/.
[3] John Summerson, The Classical Language of Arhitecture, pp.102-104.
[4] Grigore Ionescu, București, ghid istoric și artistic, Fundația pentru Literatură și Artă ,,Regele Carol II”, pp.49-64.