Prima clădire în care a funcționat Teatrul Național din București era situată pe Calea Victoriei, într-o mică piață între străzile Matei Milo și Câmpineanu, pe locul fostului Han al Câmpinencii. Construcția a avut loc între 1846 și 1852, conform planurilor arhitectului vienez Heft, iar decorul interior a fost realizat de artistul german Muhldorfer. Inaugurarea teatrului a avut loc la 31 decembrie 1852, cu piesa „Zoe sau un amor românesc”.[1]
Clădirea a fost concepută în stil baroc, caracterizat prin monumentalitate, simetrie și bogăția detaliilor decorative. Fațadele prezentau proeminențe dispuse simetric, iar interiorul cuprindea o sală cu 338 de locuri numerotate și trei rânduri de loji, asigurând vizibilitate optimă spre scenă. Accesul principal se realiza printr-un foaier amplu, cu scări din marmură de Carrara, iar galeria superioară era destinată studenților și elevilor.[2]
Edificiul a fost construit în contextul dezvoltării teatrului românesc, inițiat la sfârșitul secolului XVIII de trupele ambulante și consolidat în perioada fanariotă. În 1818, domnița Ralu a sprijinit construcția unei săli de spectacole, denumită Teatrul de la Cișmeaua Roșie. Primele reprezentații în limba română au fost organizate la Școala Sf. Sava, iar în 1833 Societatea Filarmonică a contribuit la formarea unei școli de muzică și artă dramatică, susținând dezvoltarea vieții culturale urbane.[3]
Clădirea Teatrului Național de pe Calea Victoriei a fost distrusă în timpul bombardamentului de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
[1] Grigore Ionescu, București, ghid istoric și artistic, Fundația pentru Literatură și Artă ,,Regele Carol II”, pp.28-31.
[2] https://muzeulbucurestiului.ro/de-la-teatrul-mare-la-teatrul-national-vs-hotelul-novotel/.
[3] Ibidem. pp.28-31.